Cerul tavan nu-mi este.
El nu adăpostește nici de
Frânta valului primejdie
Iar cand se poate, o primește
Culcușându-i loc primejdiei.
Valul de stei se-oprește,
În scoarța ființei se cufundă
Și-n centrul valului domnește
În cercul cerului osândă.
Refuz drept capăt astfel soi
Menit să vază printre noi
Și să-și aleagă chip de sloi
El - asemeni de noroi.